Iarna I. Şi flori
Sufletul vrea mereu să-şi exteriorizeze dorul de frumos, ca o mărturie a frumuseţii chipului dumnezeiesc pe care i l-a dat Dumnezeu şi pe care omul, ştiind sau neştiind, îl caută în fiecare zi. Unii manufacturează, alţii cântă, unii scriu, alţii pictează...
Domnul Manole Ciui, profesor de biologie la şcoala unde suntem colegi de cancelarie, pictează de mulţi ani. Şi pictează foarte frumos, în ulei pe pânză. La vernisajul expoziţiei personale găzduite de Librăria Diverta, unde am văzut pentru prima dată creaţiile domniei-sale, am rămas profund impresionată de uimitoarea sinergie a stilului artistic şi a stilului personal de zi cu zi. Galant şi zâmbitor, cu observaţii inteligente şi prezenţă de spirit, cu umor fin şi delicateţe părintească în mijlocul semenilor săi, domnul Manole a scos la iveală, prin picturile sale, respiraţia unei sensibilităţi aparte faţă de natură şi flori. Tonurile calde, asocierile pastelate sau tari, jocul unei culori vii, singulare, sau al unui obiect neprevăzut pe o pânză de culori cuminţi, şi compoziţiile cu flori în apariţii delicate, curajoase ori pur şi simplu clasice, m-au acaparat. Am revăzut parcă naturaleţea stilului post-impresionism, pentru care am o admiraţie deosebită...
Iarna la Triteni
Iarna pe Valea Arieşului
Iarna pe Valea Arieşului
tabloul cel mic din dreapta - preferatul meu...
Nunta la Bistriţa
detaliu cu mărgele - Nunta la Bistriţa
Iarna la Sîngeorz-Băi
Comentarii
Trimiteți un comentariu