Poezii cu iz de filocalii

Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil




Povaţă pentru Mihail


Cine poartă pe pământ
Nume de Arhanghel sfânt
Trebuie ca şi prin fapte
Numele să şi-l arate.
Arhanghelul e mereu
Cu mintea la Dumnezeu,
N-are altă bucurie
Decât cu Hristos să fie,
Se supune întru toate
Voii Lui preaminunate
Şi-are dragoste curată
Pentru omenirea toată.
În frumoasa lui icoană,
Precum ai băgat de seamă,
Mai-marele Voievod
Al cerescului norod
Stă cu spada înainte
Şi cu mare luare-aminte
Ca să surpe la pământ
Pe vrăjmaşul cel de gând
Şi prin har să biruiască
Semeţia diavolească.
Pe lângă acestea toate,
Arhanghelul, zi şi noapte,
Dă degrabă ajutor
Credinciosului popor;
Când primejdia-i mai mare,
Mihail îndată sare
Şi cu darul lui Hristos
Tuturor e de folos.


Mihail de te numeşti,
Astfel şi tu să trăieşti,
Ca să n-ai nume creştin
Doar aşa, în buletin...








Cum s-a născut Gavriil


Îngerul darului, Gavriil
S-a chemat într-o zi de Domnul:
-Întinde mâinile, Arhanghele,
Şi-ţi voi pune în căuşul palmelor
O fărâmă de lut.
Ia şi picătura asta de suflare de viaţă
Şi ascunde-o bine la piept.
Apoi pogoară-te pe pământ,
Într-o casă de oameni buni,
Amestecă fărâma de lut cu picătura de viaţă
Şi aşteaptă să vezi minunea:
Prunc mic şi firav se va ivi,
Căznindu-se să se ridice în picioare:
Întâia bătălie cu sine.


Să poarte pruncul acesta numele tău
Şi acoperământul lui să fie Harul.
Leagăn să-i fie aripile tale
Şi lapte, cuvintele şi poruncile Mele.
Să-l adormi lin cu cântări îngereşti
Şi să-i dai somn cu vise din ceruri.
Iar când vei fi săvârşit acestea,
Rămâi să-l veghezi
Până ce va sfârşi
Drumul către Mine.


Creşte-va pruncul şi-l voi înţelepţi,
Va merge pe Cale şi-i voi fi Lumină.
Iar când se va poticni de pietrele vieţii
Cu braţe părinteşti îl voi sprijini.


Era primăvară când Domnul
A chemat pe Înger
Şi fărâma de om a venit pe lume.


Multe primăveri de atunci
I-au cutreierat livada sufletului.
Şi Domnul i-a trimis
Când adiere de vânt lin,
Când ploi grele de lacrimi,
Dar toate ca să-i fie spre înţelepţire,
Căci numai prin cercare
Se face pruncul bărbat desăvârşit.


(Poezii cu iz de filocalii, Mănăstirea Diaconeşti, Bacău, Editura Bonifaciu, 2011, p. 44-47)

Comentarii

Postări populare