* * *

o sete ca a sufletului omului
în nimic
nu se ostoieşte
decât în izvorul Iubirii Tale
care adapă cerurile,
pământul,
dorul de Împărăţie,
însăşi Împărăţia cu
îndelungă răbdare
împodobită marginilor.

setea e aşteptarea orbului
după vedere
şi ce durere
să fii Tu Om pe pământ
şi omul, orb fiind,
să nu Te vadă!

dar i Te-ai arătat
şi vremurilor de pe urmă
Te-ai ascuns
ca omul, orb făcându-se
spre cele ale lumii,
să Te vadă.

Comentarii

Postări populare